Imediat dupa alegeri, am ajuns intr-un sat din Dolj. Genul ala de sat in care cele mai inalte caldiri sunt biserica si vila primarului. Am fost intrebat cu cine am votat. USR, am zis. Imediat mi s-a reprosat ca am votat cu unii fara experienta si care habar n-au cu ce se mananca politica. La oamenii de genul acesta am observat o chestie. Vor sa auda DOAR ce vor ei sa[…]
Suntem cu toţii de acord că sistemul medical din România e jalnic. Că trebuie să dăm bani, că bolnavii stau câte 3 în pat, că găsim mucegai, mizerie, indiferenţă etc. E de ajuns însă să vii cu ceva mai prost pe anumite domenii ca românul să fie fericit cu actualul sistem. Aşadar, în loc să reformăm, împreună cu specialişti în domeniu, sistemul de sănătate, mulţumim 21 de milioane de oameni[…]
Pentru mine trenul a devenit o sursă de inspiraţie autentică. Cu o jumătate de an, în săptămâna Paştelui, descopeream lipsa de compasiune faţă de drama altora. Un om făcuse infarct în tren şi toţi se crizau că medicii încă încearcă să îl salveze, deşi şansele de viaţă erau aproape nule. Auzeam, rostite cu seninătate, vorbele unui călător “Să moară, ce trebuie să stăm noi după el”. Asta în faţa unei[…]
Din întâmplare am citit articolul despre omul care a mers pe jos din Africa în România. La început am crezut că e doar un titlu pus aiurea (nu sunt rea, jurnaliştii mai obişnuiesc să facă din astea) şi în text să găsesc scenariul unui film sau al unui joc video. Din fericire, am găsit o poveste care merită citită. Un francez a plecat în expediţia vieţii lui. Vrea să meargă[…]
Mi-e poftă de România. O ştiu atât de puţin, încât în călătoriile mele rare ajung să admir şi un câmp gol. Până mă plictisesc. De tot ce înseamnă ţara noastră. Încep să îmi fac grăbită bagajele pentru Moldova. Aveam să merg de Paşte într-o zonă pe care istoria o respectă, geografia o laudă, iar România o ignoră. Trenul de 17:25 mă face să mă grăbesc. La 17:00 termin emisiunea radio[…]
Ştiu că este o întrebare la care toată lumea încearcă să răspundă sau ştie clar că are un răspuns. Mă contraziceam acum câteva zile cu un prieten pe această temă: el îmi spunea că oamenii simpli sunt vinovaţi de situaţia ţării noastre, eu susţineam că de fapt sistemul şi politicul fac imposibilă viaţa decentă în România. Argumentele lui erau următoarele: Suntem în UE şi nu ştim să beneficiem de cel[…]
Eram in autobuz. In obisnuitul autobuz cu care am mers 4 ani la liceu. Am ajuns sa cunosc multe persoane care merg pe acest traseu. La fel si doua femei, mama si fiica, putin ciudate. Niciodata nu le-am inteles povestea. Plinute, cu batic pe cap si fata mereu acoperita cu cate ceva, vorbesc in soapta si te imping din cand in cand la coborare. Astazi insa, desi nu as fi[…]
Aseară am fost la Festivalul Studenţesc de Rock, Jazz, Folk, ţinut la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova. Pornind de la una din zicalele prezentatorului „încă mai există sperantă” pot spune că şi eu am simţit acelaşi lucru. Că nu trăim chiar într-un oraş mort, lipsit de viziune, perspective, cultură şi bun-simţ. Dincolo de imaginea de ansamblu care cuprinde ţigani, câini comunitari, corupţie şi multe scandaluri, în oraşul acesta[…]
Să nu vorbim despre clişeul zilei de astăzi “patrioţi pentru o zi”, ci de ceva “minunat” petrecut de ziua României. Toate televiziunile au invitat oamenii de calitate din ţara noastră, de la cei mai buni jurnalişti, la olimpici, campioni mondiali, scriitori, artişti, istorici, i-au lăudat, le-au cerut părerea, etc. Chiar şi ştirile sportive şi-au permis de 1 decembrie să mai pună un video din gimanstică, handbal, scrimă şi altele. Băi,[…]
