spuse pe bune, bine si apasat
7 Aug 08
Nu e vorba de vreo seria nokia, ci doar de o firma ce cauta sa aiba profit dupa urma tinerilor. Ma suna un coleg sa ma intrebe daca vreau sa intru intr-o afacere profitabila. Stiam eu ca nu prea e pe treaba lui, dar am zis ca poate o sa dea norocul peste mine, o sa pice banii din cer, o sa merg si la mare si la munte si prin Grecia vara asta:D. Dar n-a fost sa fie! A venit colegu-meu cu un tanar imbracat elegant, cu niste mape, sa ne explice despre ce este vorba. Bineinteles o jumatate de ora a insirat mii si mii de avantaje, a repetat de vreo 10 ori ca scopul lui nu este acela de a ne convinge, ca pe el aceasta afacere l-a schimbat ca si om, ca inainte era funky si ca acum a devenit un om mai bun, cu multi bani. Ca in 4 luni poti face 190 de milioane, daca ai ambitie, ca poti ajunge director pana in 25 de ani. Ca poti avansa mereu, ca si daca stai esti platit, si tot asa.
Apoi a specificat ca fiecare inscriere este un milion jumatate, plus niste carti pe care trebuie sa le cumperi de la ei, iar la fiecare persoana pe care o aduci primesti 20 Ron. Ca firma are 2000 de persoane in Timisoara, si 200 in Craiova. Acum, intrebarea e, ce firma e aia care ia cate 1 milion jumatate de la o persoana, si apoi ii da 20 ron pentru fiecare membru, care obligatoriu mai da si el un milion jumatate. Si tot asa lantul acesta al castigului si al iluziilor. La inceput, platesti acele seminarii, cica pentru pregatire, sa stii sa vorbesti cu oamenii. Mai pe scurt acolo te invata cum sa vorbesti mai frumos, cum sa arati cele mai mari cifre de castig si cum sa convingi omul. LA cat de frumos sunt invatati sa vorbeasca, ma mir ca nu fac afaceri cu carne vie.
LA sfarsit, dupa ce ne-a vorbit o ora si l-am rugat sa ne spuna clar despre ce este taina, ne spune ca atunci cand o sa vina reforma imobiliarelor, vom castiga multi bani. Pe fiecare semnatura cate un milion. Dar pana atunci trebuie sa platim fiecare seminar, si sa aducem cat mai multi oameni, pentru a fi o echipa unita.
Cam acum o luna, tot in acelasi mod m-a abordat o doamna, pe cand faceam promotie, ca sa ma invite la un suc sa vorbim ceva foarte serios. M-am dus la o terasa in apropiere, iar dupa ce mi-a vorbit mai mult de o jumatate de ora, tot despre castiguri, despre lucrurile benefice, a zis la fel ca trebuie sa fie o echipa unita, pplus alte prostii. Trebuia sa vind diverse produse, la preturi incredibil de mari. Niste vitamine la un milion si ceva, un spray de gura vreo 500 de mii si tot asa. Mi-a zis de la inceput ca nu trebuie sa vindem, ca lumea vine la tine sa cumpere, nu te duci tu la ea, dar cand sa plecam a insirat pe masa o plasa cu produse, sa ma convinga sa cumpar ca am nevoie de asa ceva. Bineinteles ca inainte mi-a facut mii de complimente, ce nume frumos am, ce inalta sunt, ce temperament sangvin am. Sunt iubita si apreciata de toti, sunt deosebita. Nu stiu de unde atatea complimente dupa o jumatate de ora de vorba, insa fiecare cu intesele lor.
Daca totul ar fi asa roz, daca toate medicamentele de slabit ar fi atat de eficiente, daca toate vitaminele ar fi miraculoase, daca toate aceste afaceri ar fi profitabile, atunci de ce mai exista grasi, bolnavi si oameni saraci?
Ok.In primul rind, pot sa te asigur ca tot ce ti-a spus este confirmat si ceva real, palbabill.Sunt sigur ca ti-a spus ca in U.S.A, aprox. 500.000 de pers. au devenit milionare in dolari din acest sistem care se preda si la Howard. Cred ca tu esti una din sutele de mii de persoane intelingente din tara asta, care nu poate sa intaleaga un sistem simplist, care nu poate sa urmeze niste simple reguli.
Mai E31 e o porcarie, toti oamenii mici sunt mintit ca isi iau banii si nu primesc nimic… care nu sunteti inca lamuriti cititi articolul asta
http://www.adevarul.ro/articole/caritas-de-banat-pentru-liceeni.html
Adrian, voiai să scrii Harvard???
)
M-a abordat cineva pe stradă azi cu chestia aia, m-a invitat la o prezentare mâine, dar tot nu vroia să-mi spună de la ce firmă. Şi până la urmă am smuls de la ea “E31″. Acum m-am convins care e faza
E31 este o mare prostie …eu sunt de 5 luni la e31 am 3 directi si nici acuma nu mi-or venit bani…fac bani doar cei care is pe combinatie cu calin…un ratat excroc
dragul meu normal ca nu iti vin bani daca stai e logic.Daca ai munci si ai face ceva palpabil ti-ar venit bani si eu is de 8 luni si am primit bani pt tot ce am lucrat.
Degeaba esti de atata timp daca nu faci ceva ca visurile tale sa devina realitate,ce crezi ca daca ai 5 omuleti ei iti vor aduce bani ,nuuu trebuie sa muncesti pt ei stii pe careva care are bani fara sa faca ceva pt ei? Parintii tai nu muncesc pt bani ,eu am un serviciu full time si ma ocup si de Salve Finance inafara de faptul ca mai vand si produse cosmetice de la o alta companie .Asa ca nu mai vb degeaba pe bloguri.Am stat cu ,,calin” la masa si daca ar fi mai multi oameni ca el si cu gandirea lui am fi mai buni din toate pct.dar stai tu nu ai cum sa intelegi asta Fucker-e!
Man, voi chiar nu va-ti dat seama despre ce este vorba, nimeni nu va poate da un miliard pentru ca ati platit 155RON si ati participat la cateva seminarii. Calin a precizat ca vrea doar sa ne deschida pofta, sa ne deschida ochii. Daca doriti sa faceti si bani, trebuie sa munciti si sa perseverati, indiferent de cate refuzuri vei avea parte, pentru ca daca ati citi macar o carte care sa prezinte drumul spre succes (scrisa de orice milionar sau miliardar, nu de un profesor de facultate falit) va-ti da seama ca acolo nu ajungi fara efort, si necesita foarte mult efort. Si cine v-a spus ca primesti bani daca aduci persoane noi??? Credeti ca cineva se inbogateste cu milionu vostru jumate?? Doar seminariile pe care le prezinta Calin sunt bazate pe seminarii si carti, prezentate si scrise de cei mai de succes oameni din lume, care le vand incepand de la 200$. WOW-Development va cere doar sa platiti cheltuielile administrative si o mica suma pt o fundatie de caritate.
banii nu aveau cum sa vina daca tu, Florin esti de 5 luni de zile si nu ai 5 directi . chiar aveai o sansa mare sa fii si tu pe ‘combinatie’ . eu nu am avut norocul tau sa ma aflu in e31 de la inceputul formarii firmei, insa am avut ceva ce se numeste increderea de sine, asta va lipseste momentan.nu vreau sa va judec, dar cunosc persoane care nu au nici o asa zisa combinatie cu dl. Calin si au succes.un exemplu concret este primul meu direct care nu a stat niciodata de vorba personal cu dl.Calin, ca sa evit cacofonia.
cum spunea un timp Costel, cine asculta cunoaste, ” bai cat kkt poti sa mananci “
ok. multumesc pt. corectare ! da la Harvard m-am referit si nu numai, pentru ca se preda in mai toate universitatiile de prestigiu . intr-un sistem mlm nu se rezuma totul la a face bani . documenteaza-te si revino cu un comment . daca vrei putem vorbi mai multe, dar nu public.
ce-i frumos in aceste comentarii este ca oameni care nu au realizat nimic important in viata pentru ei sau pentru ceilalti au ocazia sa se ascunda in spatele unui monitor si sa alcatuiasca propozitii “celebre” care sa impresioneze pe altii care au timp sa citeasca in loc sa faca ceva important si grandios in viata banala si monotona care o au. voi chiar credeti ca asa se reuseste in viata. vrei sa slabesti? slabeste! vrei sa nu fii sarac? MUNCESTE! din vaitaturi si pareri nimeni nu a facut bani. iar NICI UNUI CRITIC NU I S-A FACUT STATUIE!!! va recomand putina istorie, si voi lua un singur exemplu: cand Emerson a spus ca va face ca becul sa lumineze, majoritatea a spus ca este nebun. a facut lumina, toti au spus ca este un geniu. la inceput orice om ce face bani este vazut escroc(de cel sarac). dupa ceva timp cel sarac se angajeaza la escroc si il pupa si unde nu ar trebui daca trebuie. asa ca draga florin, ce vrei sa fii? invidiat si vorbit de altii dar cu bani, sau sa nu fi invidiat de nimeni pentru ca nimeni nu are ce invidia la tine. personal cred ca pentru tine si ceilalati papagali(nu doresc sa jignesc pasarea dar si ea are capacitatea de a spune cateva cuvinte poate mai frumos aranjate decat voi) viata are cateva momente ce va vor maturiza, iar apoi veti intra in randul celor 95% din populatie care se vaita si dau vina pe altii ca ei o duc rau. si ca sa raspund la intrebarea celei ce a deschis acest blog, Dumnezeu nu ne-a facut pe toti slabi si bogati pentru ca desi toti putem sa ne crestem venitul si modela corpul (vezi ultimel cercetari si mii de exemple) unii nu merita! De ce? Pentru ca unii in loc sa faca ceva, prefara calea usoara de a comenta ceva: ‘GATA CU FAPTELE SA TRECEM LA VORBE…’
m-am saturat de infopagina… se vorbeste doar de ea…
Domnul Calin?????? frate ati inceput sa vorbiti toti identic… nu sunteti in stare sa scrieti corect “Harvard!” sunteti niste inculti ca asa va spun retardatii de acolo ca nu trebuie sa cititi… lasati-va de facultate ca Gigi Becali e bogat… =)))
aveti expresiile, cuvintele si gesturile lui calin iar el le are de la alti oameni sau din carti… si cica sunteti diferiti… sunteti mai saraci ca taranii din satele uitate ale tarii noastre… sunteti doar niste prefacuti…
aveti impresia ca viata voastra sta in infopagina???
aveti impresia ca o sa fiti printre cei 5% din oameni daca faceti infopagina??? eu cred ca tot calin o sa isi mai cumpere un X6 pe spatele vostru…
si inca ceva: ce v-a spus Calin… sa va traiti visul si sa faceti tot pentru el? vedeti sa nu cumva sa intrati prea tare in visul lui… ca voi cam asta faceti traiti visul lui calin si va lucesc ochii dupa X6 lui alb…
astia se cred lectori… si au fost corigenti… sunt foarte mandrii de ei ca nu fac facultate si se cred cu o viata mai superiori decat noi ceilalti… iar voi ii idolatrizati!
Uite cate persoane termina facultatea in Romania si au aceleasi cunostinte ca dupa scoala primara: stiu sa scrie, sa citeasca si sa faca doua trei socoteli. Trebuie sa-ti mearga mintea in mai multe domenii. Sistemul de invatamant este prost conceput si de asta sute de mii de studenti bat bleambura ca nu au loc de munca.
Il felicit pe Calin ca i-a mers mintea si face bani frumosi, dar il acuz pentru ca nu ofera transparenta si adevar.
Toate cele bune!
Uau!

Am doar ceva de rectificat, pentru ca nu ai inteles bine despre ce e vorba
“Apoi a specificat ca fiecare inscriere este un milion jumatate, plus niste carti pe care trebuie sa le cumperi de la ei, iar la fiecare persoana pe care o aduci primesti 20 Ron”… no, cum sta treaba! Seminarul costa 139 ron! Apoi… la cum ai afirmat tu…ar insemna ca e31 este un sistem piramidal ILEGAL!
De ce nu e asa? Pentru ca NIMENI nu te obliga sa cumperi carti in schimbul unei sume de bani (vezi jocul piramidal Delphi). Ideea e ca pentru a avansa in cariera (deoarece e31 este, in primul rand, un sistem de formare in leadership) trebuie sa dai un interviu din niste carti de educatie financiara. Astfel se vede cine vrea sa devina lider
Pe de alta parte, platesti inscrierea o singura data si dupa aceea vi GRATIS de cate ori vrei si in ce oras vrei la seminarele din Pachetul 1.
Spune CINEVA “Cerceteaza si apoi crede!”
as putea sa spun ca acest blog, alexandra este unul pro e31, ceea ce tu nu cred ca ai vrut . tuturor ne pare rau pentru esecul tau de a face publicitate negativa unui sistem nou, prosper, pentru majoritatea, insa nu pentru toti . asta ar insemna sa nu mai lucreze nimeni in salubritate, salahorie, etc .
MAI BINE ATI MUNCII CINSTIT…”OAMENII” ASTIA AU UN PROFIT DE PE URMA FIECAREI PERSOANE CARE SE INSCRIE LA ACEST “SEMINAR”…PARCA LE SPALA CREIERELE
SUNT TOTAL DE ACORD CU FLORI
ok. sunt in e31 de doua luni. inteleg bine ideea si e foarte laudabila. sistemele mlm pot aduce multi bani. dar poate expilica cineva cand primim banii care ni sar cuvenii?, pt ca in fond e ceea ce conteaza.
E un sistem foarte bun insa foarte greu…..desi pare simplu.Multa bafta celor care au devenit colaboratori…eu unul m-am lasat…e31 chiar nu mi-a adus nimic bun,poate din cauza liniei mele superioare care se pricepea doar sa critice tot ce si cand faceam….m-am saturat sa o aud si sa o vad….eh voarba aia :tot timpul ai un motiv pentru care nu reusesti in viata…salutari tuturor
@Adrian-In primul rand blogul nu este locul unde facem reclama pozitiva sau negativa unui proiect. Este punctul meu de vedere, care, daca esti asa moral si increzator in tine, trebuie sa mi-l respecti. In al doilea rand, eu aperciez mult mai mult oamenii care lucreaza in salubritate decat pe tine. PEntru ca acei oameni muncesc pentru a trai. Acei oameni nu umbla in costum ca si tine si nu castiga bani dupa urma altora, acei oameni castiga prin munca fizica traiul de zi cu zi. Cand vei fi pus in situatia asta atunci poti da exemplu munca acelor oameni. Fac pariu ca nu ai dat o data cu matura sau nu ai fost la prasit de vie! Dar ai urmat un seminar care te-a invatat sa vorbesti frumos!
@niLAc-Tu spui ca cei care scriu pe un blog nu au realizat nimic important in viata lor si ca se pricep doar sa aranjeze niste fraze pentru impresie. De unde stii ca blogul acesta nu este o realizare pentru mine? Daca tu crezi ca cei care citesc ceea ce scriu, fac risipa de timp, tu de ce ai citit? Ai dat exemplu cu geniu. Omul are capacitatea de a gandi. Daca eu vin la tine si iti zic, maine va muri jumatate din populatie. Bineinteles ca vei rade si vei zice: uite nebuna. Este o reactie fireasca, a unui om care proceseaza, ca doar nu suntem animale care executa comenzi. Daca maine va muri jumatate din populatie, bineinteles ca voi fi un geniu(trist). Ce ai zis tu ar insemna ca fiecare om sa isi paraseasca serviciile mai putin banoase, si sa se arunce in aer liber pentru ca fiecare firma care apare peste noapte promite sute de milioane. Iti dai seama unde s-ar ajunge?
e bine k se face si reclama, pozitiva sau negaiva.. ideea sa va informati , inainte sa dati inainte cu niste acuzatii nefondate, pt k puteti fii acuzati de calomniere
oricum nu trebuie toti sa facem parte din acei 5 %
dupa cum s-a spus , cartile nu le achizitionezi de la personalul e31, ci de la orice librarie…deci nu avem profit pe faptul k tu cumperi carti, este pt tine, iar dak nu iti permiti sa investesti bani in tine, inseamna k nu o sa poti avea succes, oricat ai dori sa-ti pice o masina din cer. in cel mai bun caz vine din dreapta
referitor la persoana care nu intelegea de ce se dau banii 139, si ti se intorc 20 …. se dau pt k asa se exerseaza sistemul mlm, pt k asa invata noii recruti cum vin banii….
e mai greu sa pricepi knd ai o gandir mai ingusta.. de asta trebuie sa fii educabil
multumim pentru publicitate, oricum
mi se face greata la ce ai spus tu acolo… asa se face in sistenele mlm??? mai bine ar trebui sa te informezi tu… in sistemele mlm in nici un caz nu se dau bani inainte! cauta pe orice site de specialitate daca esti tu atat de ingust/a la minte
imi este mila de voi ca nu v-ati informat inainte de a deschide gura! dar probabil ca asa v-au invatat!
Multumim pentru publicitate.
Uite, eu am fost chemat de multa lume in e31, si am o propunere pentru cei care o sa ma inscrie, eu ma inscriu si imi dau silinta, aduc oameni multi dar nu platesc seminarul … daca eu o sa am profit in urma inscrierii cel care m-a inscris are care 100 lei din primele salarii care se dau (200 in total) … de acord careva? Hai astea care dau cu papagalu ca e bine la e31 … de acord? Platiti voi seminarul si cartile mele, si daca eu o sa am profit aveti cate 100 din primele 2 salarii. Astept oferte, nu folositi adresa de e-mail, scrieti aici ca urmaresc.
P.S. Tin sa precizez ca pot inscrie 5 persoane intr-o zi !
P.S. Pana la urma sunt afaceri, un bun anteprenor ar accepta
Ok.Eu am vorbit la modul general.ce mai vreau sa afirm este ca ai dreptate, e dreptul tau da a-ti face un blog.Am gresit ! Insa nu poti sa sa faci o asemenea remarca, Florina ! fie ca lucrez intr-un magazin ca si vinzator, fie ca sunt colaborator e 31, nu ai dreptul sa comentezi atit de personal, atit de direct.Ca si cum mai cunoaste viata ! Am crescut la tara, am muncit, sa stii ! si acum muncesc te asigur si poate dublu decit un om care lucreaza intr-un sistem clasic, pe care tu il respecti atit de mult.
da-mi mai multe detalii, alexandru.
Cat timp exista fraieri care platesc taxa de inscriere si apoi abandoneaza, vor prospera smecherii imbracati la la 4 ace care iti promit marea cu sarea. Cred ca va dati seama ca asa functioneaza orice sistem mlm…ori iti vand lucerna presata sau produse laudate cu efect placebo la preturi exorbitante, ori se bazeaza pe prostia si credulitatea ca vor devenii bogati peste noapte a fraierilor.
Perseverati fratilor ca-s multi prosti in lume!
Sunteti multi care vorbiti numai asa sa sune…Daca nici macar nu incercati sigur nu aveti cum sa reusiti. Perseverenta si vointa de atata ai nevoie
Iara incepeti toti…vai ca e31 e mare firma vai ca acolo castigi bani vai ca acolo te faci miliardar din asigurari .
Am lucrat la e31 timp de 3 luni , mi-am facut si subgrupa de 7 persoane . Cand sa facem asigurari , in loc sa ne dea cat a spus , ne-a dat 20 lei pe asigurare . Si la cel care face asigurarea trebuia sa scriem alt nume .
Tot zic ca e sistem MLM , cer de la copii de 14 ani 1.5mil , cer 50lei pe o mapa care nu costa nici 20 lei . Firma E31 e facuta in asa fel sa profite numa cateva persoane !!! Nici nu ii intere de restul persoanleor , pt ei is doar niste surse de venit . In a 3-a luna cand m-am lasat de E31 am avut in total 15 sub mine .
Sa primesc bani ? In contul meu inca arata 0 lei . De 2 luni tot astept sa imi trimita banii , pot astepta inca 5 luni si tot nu o sa ii primesc.
Eu m-am convins ce persoane sunteti voi , daca altii vor sa intre , nu-i opresc . ei o sa regrete .
13 pers din grupa mea s-au lasat impreuna cu mine cand ei E31 (cateva persoane) au fost plecate in Grecia , Rodos sau numai stiu eu unde .
Firma E31 nu e sistem MLM ci sistem matrix , dai 1.5 mil , primesti 20 lei pe fiecare pers…ala mai tre sa dea 1.5 mil si tot asa . Bani pe care voi ii dati ajung la cateva persoane de sus .
Daca nici eu nu mi-am dat silinta cu aceasta firma…sa am 15 pers in sub grupa , sa avansez la primul nivel…avanseaza numa pe cine vor ei !!! Ca iti trebe cunostiinte econimice si financiare , bla bla . Ce cunostinte economice iti trebuia din moment ce ai 20 de pers…si ai dovedit ca mai poti aduce pers ? Bani nu tot la voi vin ? Asa ii opresc ei pe cei prea buni sa se atinga de LIDERI . Liderul meu (coleg de clasa care ma bagat in treaba asta) a ajuns sa aibe 31 de persoane , dar tot nu l-au avansat .
Daca vreit sa faceti bani…ducetiva fratilor la OMNIASIG , ASIROM sau ARDAF .
Aceasta firma nici macar nu e autorizata !!! 1 pers de la ei cumpara asigurari de la aceste firme…si va pune pe voi sa le vindeti .
Cei din E31 stiu 1 singur lucru…sa va convinga sa dati bani promitanduva bani , bogatie si fericire .
Eu am incheiat ceam avut de spus…ma credeti sau nu , e treaba voastra , e va urez succes in viata !
Cam asa e….ramaneti toti cu visurile voastre….in compania asta nu o sa aveti parte de ei.
…la bani ma refer
Da… visul oricarui pustan puturos, plin de cosuri pe fata, sa faca bani multi si repede sa-si poata cumpara SL-u’ din ultimu joc NFS si sa bea un Mai Tai pe o plaja din Hawaii. Cam asta iti promit cei din e31, care se lauda ca au membri tineri cu media de varsta de 21 de ani. Nu ma laud ca as avea si eu mai multi ani, dar in orice caz nu sunt la fel de credul ca ei. Sa va zic de la inceput. Un coleg de clasa vine la mine intr-o zi si ma intreaba daca vreau sa fac bani. Si incepe sa-mi povesteasca despre reforma asigurarilor si cum poti face o gramada de bani din asta; pur si simplu te duci si inchei o gramada de asigurari si faci la bani de-i cari cu roaba. Dupa ce am intrat in detalii am aflat ca el castiga bani bagandu-i pe altii in chestia asta. Si ca sa faci si tu bani trebuie sa-ti formezi o “echipa”. Si pentru asta trebuie sa ai “calitati de lider”. Ulterior am aflat ca trebuie sa cumperi ceva carti si alte porcarii ca sa cresti in nivel. Cu alte cuvinte tot sistemul e format in asa fel ca credulii imaturi cu media de varsta de 21 de ani sa puna botu’ si sa nu-si dea seama cu ce au de-a face in realitate. Pentru cei care sunt inca in e31 si nu s-au prins inca sincer am o mila profunda: E31 ESTE UN JOC PIRAMIDAL (prezentat ca MLM) Si o s-o mai repet daca este nevoie si pentru cei care tot nu au inteles inca. E ca si celebrul Delphin numai ca nu iti cer atatia bani si nu au taxa de confidentialitate. La fel si e31 promite solutia miraculoasa de afaceri prin care te umpli repede de bani. Nu credeam ca mai exista prosti care sa puna botu la jocuri piramidale dar, e31 este dovada vie ca ma insel. Colegul de care va spuneam deja este in acest “sistem” de cateva luni bune si nu a incheiat nici o asigurare, sa nu mai vorbim ca de abia si-a scos cheltuiala. Si cand te gandesti ca ei iti promit ca castigi 150 de milioane in 6 luni.
Asa ca dragi copii botanisti [sic] nu visati la ca-i verzi pe pereti, ca banii multi nu se fac plimbandu-te prin scara de bloc lu’ bunica si incheind asigurari la babe de 80 de ani.
P.S. e31 ESTE UN JOC PIRAMIDAL si cine are nelamuriri sa lase mesaje aici si-l lamuresc eu. Dar inainte va rog eu informati-va nu fiti ca prostu’ fudul care habar n-are despre ce e vorba da’ se ia in gura cu tine.
bani, bani si iar bani. numai la bani va e gandul. dar voi nu va ganditi putin si la sarmanii lideri. credeti ca lor nu le trebuiesc banii ca sa isi cumpere masinile alea superbe, dar mai ales sa le intretina. eu barim merg cu troleul sau pe jos daca nu am bani de bilet. aveti voi macar idee cat costa un X6 sau un merTZan.
P.S. cum fac sa imi apara numele cu albastru?
@lev-trebuie sa pui un url pentru a iti aparea numele cu albastru! Scrii username: lev, url:www.exemplu.com; adresa de mail…
Si eu is in e31 de aprox 1 luna si am peste 10 oameni iar lideru meu are peste 40, a avansat in nivel,a primit banii ,iar dak pentru voi ii mult 139 de RON atunci n-am ce sa mai zic,in plus cartile pe care le cumperi nu le cumperi de la “libraria” e31,si nu is publicate de ei sau ceva ca sa poti zice ca le vine lor profit. Da ii mai usor sa stai acas sa comentezi in loc sa incerci sa faci bani
Daca voi chiar credeti ca E31 e sistem MLM , eu va plang de mila !
Va mai dau cateva luni pana vine fiscul si va desfinteaza pe toti .
Am mai zis odata , e sistem matrix , castigi bani prostiind pe altii sa intre in acest “sistem” .
Daca cei care inca lucreaza in E31 inca nu si-au dat seama…inseamna ca is usor de convins .
Imi incep si eu o afacere…dai 2 mil si eu iti dau 50lei pt fiecare persoana adusa !!! Ti se pare familiar ?
Ofer si asa zisele “SEMINARE” unde o sa v ainvat cum sa mancati sanatos , de ce e bine sa faci sport , etc .
Frate prostiile astea ma-u invatat parintii cand aveam 7 ani , nu trebuie sa mi le reamintiti voi !!
bine ma fostE31 tu stai frumos acas comenteaza in continuare ca tu esti cu siguranta smecher si ai bani gramada de nu mai sti ce sa faci cu ei,si lasa pe alti sa faca bani
salut silviu . din comentariul tai reiese ca ai incredere in e 31 …ai castigat ceva pe urma cestui sistem? ce parere ai ? ce imi recomanzi ?
Dar tot nu inteleg tu de unde comentezi ? nu tot de aks ?
Copil de 12 ani cu visuri de bogatii….bani niciodata nu se castiga usor , se castiga cu chibzuinta si spor .
Normal ca tie iti place sa faci bani prostiind pe altii sa dea 1.5 pe niste asa zise “SEMINARE” . Nu te invata nimica inafara sa prostesti alte persoane sa dea bani . Asa eram si eu la inceput (ca tine), cum crezi ca mi-am facut subgrupa de 14 persoane ?!(prostindu-le!!!)
Daca eu is bogat , inseama ca am facut ceva pt bani aia , nu ca tine .
Tu stai toata ziua aks , suni diferite persoane prostiindu-le cu asa zisa “E31″ si mai si postezi aiurea pe bloguri .
Noi doi suntem pe nivele diferite…tu inca crezi in ceea ce ti-au spus cateva persoane , dupa ce te-au convins…numai gandesti logic , cand o sa cresti (pe la 21 de ani)o sa iti dai seama ca viata inseamna mai mult de atat .
Ai fost inselat de niste promisiuni si povestiri de succes ai unor asa zisi lideri ai E31 .
SilviuE31, tu vorbesti de lideru tau care a castigat 139 ron si ne intrebi daca ni se pare mult. normal ca nu, nimeni nu a zis ca ii mult, tocmai asta ii chestia, singurii care spun ca te umpli de bani prin E31 sunt chiar liderii E31. daca ai fi citit atent pana acum ti-ai fi dat seama ca toti care critica E31 spun ca e o escrocherie care iti promite ca faci o tona de bani prin “reforma asigurarilor”, dar de fapt primesti un ca**t. tu stii mai bine ca promit cei din E31 din moment ce ai pus botu la escrocheria lor. momentul in care o sa descoperi adevarul o sa fie unul dureros pentru tine. cam ca atunci cand ai aflat ca nu exista mos craciun, dar tu credeai cu tarie ca exista. daca nu inca crezi.
la chestia cu 139 de ron ma refeream la taxa de seminar nu la cat o castigat ca o facut mai mult da nu mai are rost sa ne zicem pareri asa degeaba,voi tinetio cu a voastra ca nu se pot face bani,io pe de alta parte incerc sa vad dak nu se fac prin e31 incerc altceva
Recent am intrat in e31 nu pentru ca as fi fost convins ca imi va aduce bani in care sa ma ingrop ci ca sa vad daca este sau nu teapa. Tot ceea ce risc sa pierd sunt banii pe seminare si sincer sa fiu stiu persoane care beau 139 RON pe seara. Cum nu beau si nu fumez, imi asum riscul ca pierd 139 Ron (mai putin decat costa drumul dus-intors pana la mare) cu speranta ca poate chiar e ceva de capul firmei. Cine nu vrea sa riste (adica tine cu dintii de o suma pe care in alte conditii o arunca pe prostii inutile) nu e obligat dar decat sa dau 139 Ron pe o sticla de Jack si 4 pachete de tigari, mai bine asist la cate seminarii ma tin urechile si imi asum un risc prin care pot sa si castig ceva (fie bani fie informatii).
Vai de cei care zic ca au incercat aceasta afacere si nu functioneaza!!! Unii ati fost colaboratori E31 pentru 3 luni de zile, ati venit la 1 sau 2 seminarii ati inscris 14 persoane in “subgrupa” (daca faceai e31 cu adevarat vedeai ca nu se spune “subgrupa”) si acuma va dati destepti pe acest blog, dar defapt voi habar nu aveti ce inseamna e31. Alt destept a spus ca a inscris 3 colaboratori in echipa lui si nu si-a primit banii … din nou se vede prostia omeneasca … daca stia conditiile prin care se platesc colaboratorii ar fi aflat ca platile se fac numai in momentul in care trebuie sa iti intre in cont minim 50 ron (scazand impozitul), asta inseamna ca trebuie sa ai 4 oameni inscrisi DIRECTI (adica adusi de TINE). LA fel desteptul care a spus ca are 14 persoane in structura … Sa stii ca daca faceai intradevar e31 ai fi stiut ca la primul nivel (PARTENER) primesti cate 20 Ron doar pe directi (oamenii adusi de tine) iar pe oamenii care sunt adusi de directii tai nu primesti bani decat dupa ce urci la nivelul 1, adica dupa ce citesti cele patru carti scrise de mari oameni de afaceri ai lumii, carti pe care nu le cumperi de la noi ci din oricare librarie din Romania (aviz celor care au scris ca punem colaboratorii sa cumpere carti de la noi). Aceste carti va punem sale cititi pentru a va dezvolta personal in domeniul financiar. Pe noi ne intereseaza sa formam si sa lucram cu oameni care au alfabetul financiar. In legatura cu desteptul care a scris ca noi facem bani de pe mape care costa 50 ron si defapt valoreaza 20 Ron … vreau sa ii spun ca nimeni nu te obliga sa cumperi acea mapa. Mapa o cumpara cine vrea, iar pretul este real. Atat costa sa faci o mapa ca aceea. Mai intereseaza-te! Asadar, rog pe toti cei care se cred destepti, care au fost in e31 pentru 1 zi, 1 luna, 3luni, (dar au fost numai cu prezenta) la un singur seminar sau la 2 sau la toate si care dupa aceste seminarii inca mai stau la coltul blocului in fiecare seara cu semintele in mana, sa nu mai vorbeasca prostii pe un blog de pe care doamna Florina probabil castiga ctiva centi la fiecare mesaj pe care voi il lasati aici (sau daca nu castiga inseamna ca nu stie sa faca bani din un lucru banal ceea ce e grav) si mai bine cautati-va un loc de munca bine platit cu 8 ore pe zi si faceti parte din cei 95% care muncesc pentru cei 5%. In final eu va multumesc, va multumesc si va multumesc din nou pentru ca imi faceti viata un vis. Daca toti am fi oameni de afaceri ar trebui sa imi spal singur masina cand merg la spalatorie, sa ma servesc singur la restaurant s.a.m.d. VA MULTUMESC!!!
Va recomand tuturor mai ales celor care sunteti impotriva sistemelor MLM( pun pariu ca unii habar n-au cei ala un sistem MLM) de pe internet un articol foarte interesant care probabil va va inchide gura.
Articolul se numeste : “Contra+MLM” si va recomand sa il cautati imediat pe google. Ia cititi-l acum si spune-ti-mi daca va inchis-o.
P.S: Vreti sa aveti dreptate sau vreti sa aveti bani?
http://contra-mlm.ablog.ro
Adelin, tu ai auzit de sofism? daca nu, cauta in dictionar. chiar ma mir ca am avut nervi sa citesc tot articolul respectiv. articolul ala nu-i un simplu articol, este o invitatie de participare la un “sistem MLM” si este exact ceea ce ziceam si mai sus, impreuna cu alti “anti-mlm-isti”. ma intreb daca tu stii ce-i ala sistem MLM. ideea in articol este pusa total gresit. nimeni nu are nimic impotriva sistemelor MLM, ci impotriva jocurilor piramidale. sa-ti explic: sistemele MLM sunt folosite pentru vanzarea de produse/servicii, deci se bazeaza prioritar pe asta, nu pe recrutarea de noi membri. pretextul cu care vine e31 este acela ca ei incheie asigurari. vreau sa-i intreb pe cai care sunt de mult timp in e31 cate asigurari au incheiat si cati bani au castigat din asta, comparativ cu banii castigati din “recrutare”. sa revenim la articolul ala; e plin de contradictii. la inceput vorbeste despre structura piramidala a “MLM-urilor”, dupa care zice ca MLM-urile nu sunt jocuri piramidale; la inceput zice ca nici macar nu trebuie sa vinzi nimic, ca la sfarsit sa zica primesti comision din vanzare, etc. (am gasit mai multe, dar nu-mi vin acum in minte). in plus, “articolul” respectiv este unul tipic de dezinformare. este redundant in detalii, tocmai ca sa-ti distraga atentia si sa nu-ti dai seama de contradictiile mai sus prezentate. este o tehnica des folosita. recunosc ca si eu am folosit-o de cateva ori cand am vrut sa conving pe cineva ceva de care nici eu nu eram convins ca am dreptate; am vorbit mult, am dat multe detalii si impresia ca stiu despre ce vorbesc. daca tie ti-a inchis gura “articolul” ala, inseamna ca nu esti unul dintre cei mai inteligenti oameni si ca esti foarte usor de impresionat. asta daca nu cumva tu esti autorul articolului, caz in care ai oarecum respectul meu.
Ma numesc Claudiu Neacsu si sunt autorul articolului “Contra-MLM”. Gigi, exista destui oameni care sunt impotriva afacerilor MLM, nu numai impotriva jocurilor piramidale. E suficient sa cauti pe google si sa gasesti opinii contra sistemelor MLM si contra companiilor ce distribuie produse in sistem MLM. Eu stiu foarte bine ce e acela un sofism. Desi sistemele MLM se bazeaza pe oferirea de produse sau servicii, contra-mlm-istii ataca mai ales sistemul utilizat de astfel de companii, sistem asemanator pe undeva cu modelul piramidal. Contradictiile pe care spui ca le-ai gasit in articol sunt de fapt lucruri foarte clare, daca vezi esenta din spatele acelor randuri : sistemele MLM se bazeaza pe vanzare SI pe recrutare de noi membri ( MLM-ul pur NU inseamna doar vanzare directa ). Am spus foarte clar ca modelul piramidal din MLM este doar teoretic, in scop educativ ( ceea ce este adevarat ). Am spus clar ca piramida teoretica niciodata nu s-a format , de cand exista MLM pe acest pamant ( ceea ce este adevarat ). Am scris foarte clar ca in MLM castigi bani mai multi dintr-o structura pe care o construiesti in decursul timpului, nu din vanzare personala ( tu ai mentionat , inexact, doar vanzare ). Si ar trebui sa precizezi FOARTE EXACT in ce ar consta, dupa parerea ta, dezinformarea din articol, daca nu doresti sa fii considerat chiar tu, de catre cititorii coment-ului tau, un dezinformator. Iar articolul “Contra-MLM” il adresez, contrar a ceea ce spui tu, tocmai oamenilor inteligenti, NU celor usor impresionabili. Este ca o invitatie la discutii deschise si foarte cerebrale. Eu astept in continuare comentarii inteligente, bine argumentate, nu doar etichete de genul “sofism”, “dezinformare”, “contradictii”, etc, caci e foarte usor sa plasezi niste etichete dupa o citire superficiala, nu-ti trebuie multa inteligenta pentru asta.
Cu tot respectul Gigi am sa-ti demonstrez ca foarte simplu ca E31 e un mlm si nu o piramida financiara cum sustii tu.
Piramida financiara cere o suma de bani la intrarea in retea si esti rasplatit cu o suma (mai mica) pt fiecare membru recrutat.
MLM nu iti cere bani la aderare, insa majoritatea MLM-urilor te obliga sa achizitionezi produsele lor, deoarece este descris in toate tehnicile de vanzare ca un vanzator vinde mult mai bine un produs care l-a incercat si este multumit de el. nu te plateste pt recrutarea de noi membri. In MLM primesti bani doar din vanzari.
Pana aici, cred ca sunteti convinsi ca E31 e o piramida financiara, dar nimeni din voi nu s-a intrebat ce vinde E31 ca MLM? Asigurari? Gresit, raspunsul corect este “Seminarii”, seminarii care se vand pt toata viata, deci pot fi vandute doar o data pt fiecare cumparator (nu e AVON, unde cumparatorul vine peste o luna, pentru ca i s-a terminat shamponul). Cei care recruteaza noi membri primesc 20 RON, ok. Conform legislatiei, ei nu recruteaza, ei vand seminarii de pregatire, iar 20 de lei este comisionul lor ca agenti de vanzari, dar ca sa ajungi in E31 trebuie sa cumperi seminariile (am citit ca cineva vrea sa intre fara seminarii, nu e posibil, ca sa vinzi ceva trebuie sa incerci si sa fii entuziasmat de produsul/serviciul respectiv, nu o zic eu, o zice Tony Robbins, Zig Ziglar si alti mari agenti de vanzare)
In E31 doar 5% din cei ACTIVI din firma castiga bani.Restu ii alimenteaza pe primii.Timofte in locul tau daca as sti ca se castiga asa multi bani nici nu m-as mai obosi sa scriu aici si sa dau contra argumente.CATI BANI ATI CASTIGAT PANA ACUM,ACEASTA ESTE INTREBAREA.CIFRE NU VORBE!!!!!!!!!
Interesant articolul acesta… mai ales comentarile pro, dar si cele contra.
@Gigi… tu o ti sus si tare cu jocurile piramidale… TOATE formele de munca unde ai un subaltern sau o persoana care iti e in echipa sunt jocuri piramidale. Nu am cum sa-ti fac un grafic aici care sa reprezinte exact la ce ma refer, dar daca iei o foaie si un creion si desenezi sef, departament 1, departament 2 si in fiecare cate 3 angajati… ai sa realizezi ca orice sistem de munca e piramidal.
Va plangeti ca sunteti oameni sarmani si vi se fura banii si ca ati fost invatati de la 7 ani sa faceti acelasi lucru, de ce nu ati facut-o pana acum. Daca omu a infintat societatea si a avut curajul sa riste, acum are de castigat. Asa ca nu mai comentati ca ala ia 139 si partenerii primesc 20.
Mai bine munciti la Mc pe 700 RON si vineti mii de burgheri pe zi si patronul se imbogateste exponential… acolo de ce nu va plangeti (McD e doar un exemplu
)
Fiecare are un sistem de valori in viata dupa cum a fost educat sau s-a auto educat.
@yupy… In orice sistem de munca in care incepi sa prestezi, singur, servicii nu faci bani multi la inceput. Pana te cunoaste lumea, pana aflii ce nevoi are si iti formezi o piata. IN ORICE DOMENIU. Orice firma care incepe cativa ani are pierderi apoi incepe sa mearga pe profit. In cazul celor din e31 nu e vorba de ani, pentru ca sunt persoane fizice si costurile sunt 139 RON/ seminar P1 si cca 30 RON/carte… undeva la 250 RON…
Banii vin dupa ce treci la Level 1, cum spunea si unul din colaboratorii e31 anterior. Atunci cand te-ai dovedit ca esti competent si primesti comosion si de pe inscrierile structurii tale. Dar daca zici ca nu ai destula rabdare si nu iti place sa risti (inseamna ca nu iti place nici sa castigi…) ia spune-mi tu mie cat ai facut tu in ultima luna si prestand ce servicii?
Arthur, din cate imi dau seama tu habar n-ai ce-i ala joc piramidal. Probabil ca ce ai zis tu despre jocurile piramidale sunt vorbele celor de la e31, fiindca ciudat, si amicul care a vrut sa ma bage pe mine in e31 a spus exact acelasi lucru ca si tine: ca tot pe lumea asta este piramidal, toate firmele, societatile, tot. Mai informeaza-te in legatura cu asta si vezi ce inseamna joc piramidal. O sa-ti zic eu acuma pe scurt, dar mai bine cauti in Wikipedia “pyramidal scheme” si o sa primesti mai multe informatii decat as putea eu sa postez aici. Deci, pe scurt un joc piramidal este o “firma” in care dai bani ca sa intri si primesti bani (“comision”) bagand alti oameni. Primesti bani (“comision”) si din oamenii pe care ii baga “subalternii” tai in “echipa”, si tot asa. Asta este in esenta. Simplificat de 10x orice joc piramidal, fie ca se numeste Delphin, e31, etc. se rezuma la acelasi lucru. Bineinteles, fiecare variaza un pic si vine cu chestii suplimentare, dar cum am zis, asta este esenta.
P.S. Te rog pe tine si pe ceilalti, inainte sa comentati informati-va din cel putin 2-3 surse, ca sa fiti siguri ca stiti despre ce vorbiti. Stiu ca-i in firea romanului sa contrazica cand habar n-are despre ce-i vorba, da’ totusi…
@Artur tu ne iei de fraieri?
Ce treaba are un joc piramidal cu o alta forma de munca?
Intr-un joc piramidal poti sa intri direct in varful piramidei? Nu. Trebuie sa stai la baza si sa-i tii pe smecheri in spate. Intr-o institutie cu sefi si subalterni te poti angaja chiar in locul sefului.
Intr-un joc piramidal cand vei fi mai sus ca cel care te-a bagat in retea? Intr-o alta forma de munca poti sa depasesti pe oricine.
In cate forme de munca se angajeaza cu bani si se considera “legal”?
Daca vi se baga voua pe gat la seminarii toate porcariile nu inseamna ca sunt si adevarate.
Problema este ca nu mai judecati si veniti sa aruncati aici toate aberatiile fara sa le mai ganditi si voi.
@Mada… nu, voi va luati singuri de fraieri… si spre surprinderea ta… in momentul de fata sunt cu un nivel superior celui care m-a inscris pe mine in acest MLM. Bizar, nu?…, dar adevarat…
Diferentele dintre MLM si jocurile Piramidale… este ca poti fii oricand deasupra celui care te-a inscris daca el nu indeplineste anumite conditii. El nu a facut treaba, eu am facut… am fost avansat. Scurt si la obiect… deci sunt pe pozitia ‘sefului’
Oricum e greu sa schimbi o gandire daca ea nu permite acest lucru… eu zic ca mai bine sa aducem argumente la ce credem noi fara sa mai dam nume cu cine greseste si cine nu… pana la urma, informarea de care da dovada fiecare e diferita.
Zici ca e31 e la fel ca si Delphi… te constrazic… acolo erai obligat sa cumperi acele carti de la ei, aici cumperi carti daca vrei sa inaintezi in cariera… sau le imprumuti de la cei de la tine din structura… Banii pe care ii dai la inceput pentru inscriere sunt pentru lectorii care iti ofera o informatie in acele seminarii… fie ca iti e utila fie ca nu… trebuie sa traiasca si ei de pe ceva… asta e job-ul lor (nu, nu sunt lector al societatii
).
In orice moment al vietii iei o decizie… e decizia ta sa vrei sa urmezi o astfel de activitate, e decizia ta sa vrei sa asculti si altceva… e decizia ta daca vrei sa te documentezi despre e31 direct sau despre societati ‘ca’ e31 care sunt ‘tot’ pe sistem piramidal.
E decizia voastra… o zi minunata!
ok, artur cred ca am sa fac cateva corectii, banii nu sunt pt toti lectorii din E31, sunt pt chetluieli administrative (inchiriere sali, premii si in unele cazuri pt plata lectorilor “exteriori”, ex Silviu Vasile la ultimul seminar de la Iasi)
Dar cum poti sa schimbi o mentalitate, care stie doar prteul berii si nu a auzit despre costurile unor seminarii. La E31 sunt chiar ieftine, mai ieftine doar la facultate (si nu toate), cautati dragii mei niste seminarii de pregatire profesionala sa vedeti voi preturi frumoase.
Da….fraieri ca nu se lasa pacaliti de E31 sa intre in asa zisul lor sitem MLM .
E31 nici macar nu e inregistrata , e firma fantoma care promite bogatii si visuri implinite la cei care le dau 1.5 mil
Te duc la niste asa zise seminare in care te invata sa manci sanatos , de ce sa faci sport , visul = realitate si alte tone de prostii . Chestiile astea le stiu la 7-8 ani de la parinit , mi le reamintesc ei la 18 ani….si spun ca pe asta dau ei 1.5mil ? inchiriat de aparatura…video proector si laptop am si eu aks(woooow) , mouse wireless pe infrarosu…..1.8 mil (de asta nu am , doar laser) .
Las ca restul dau pe inchiriatul unei sali pt 3 ore , surpriza….verifica patronul restaurantului respectiv , o sa ai o surpriza nu gluma
Mai sunt uni asa disperati ,sau fericiti ca au intrat in acest sistem si abereaza in tot ceea ce fac , se cred brokeri ca is inscrisi in E31 , nici nu au habar ce e ala si cu ce se ocupa el . Ei doar prostesc oameni sa dea 1.5 mil sa le vina lor 20 lei . Nu e mai bine sa prostesti oamenii sa iti dea tie 1 mil , nu de alta dar iti vine tie mai multi bani .
Ei is “fraierii” care fraieresc pe alti . Si cu asta am incheiat
Se vede ca ai dormit la prezentare si da …vine reforma si personal cred ca este o sansa de imbogatire…. Daca nu ai fost capabil sa reusesti si ai dat gres asumati raspunderea si macar fi neutru nu impotriva unei idei noi …
oricum vezi ca la real se cauta oameni
ok daca vrei poti sa le spui si fraieri. daca mergi sa te bagi la o firma, de exemplu sa fii profesor. Directorul scolii iti spune ca iti da un salariu de X lei pentru ce faci, adica pentru aproximativ 8 ore pe zi. Dar el castiga mult mai mult de pe urma ta, asta nu inseamna ca te`a fraierit?…Daca vrei poti sa le spui fraieri pentru ca asa e peste tot, scoli, armata, firme, tot. De exemplu tu esti fraierul A, il fraieresti pe fraierul B, care la randul lui fraiereste pe altul, si tot asa. In ziua de azi peste tot se fac la fel banii, poti sa ii faci muncind 12 ore pe zii pentru un fraier care a gandit mai mult ca tine, sau poti sa pui alti fraieri care sa munceasca pentru tine, depinde doar de tine. Banii sunt peste tot in jurul tau, trebuie doar sa stii cum sa ii aduni, dar pentru asta trebuie sa te duca capul
. Daca voi preferati sa munciti 12 ore pe zii pentru un salariu mediu in Romania, treaba voastra.
.
Tot timpul se gaseste un fraier care a stat o luna in e31, a bagat un om si nu au venit 20 lei. V`ati intrebat oare de ce? Ganditi`va putin si dupa lasati cometariu
Va rog frumos pe acesti “super destepti” sa nu mai comenteze aiurea si sa stea in banca lor deoarece sunt smecheri dar faliti…Sunt smecheri cu buzunarele pline de aer … Toti sunteti super deosebiti pt ca asa va considerati toti dar cand vine vorba de fapte toti o dati din colt in colt! Ceea ce va rog eu este sa va tineti gura si parerile de-o parte si puneti`va sa faceti ceva mai deosebit de restul lumii ca numai asa veti iesi din acei 95% din populatia Romaniei care fac lucruri normale ( obisnuite ) si au tot lucruri normale si obisnuite ( apartament , Dacia Logan s.a.m.d…) Va rog sa nu mai vb prostii in legatura cu e31 si sitemul MLM daca nu sunteti in cunostinta de cauza.Va salut si treceti la FAPTE nu la VORBE !
Mare e gradina Domnului si multi … incuiati sunt in ea:P
), dar ce sa faci, mai bine te angajezi la un patron, castiga el de pe tine mii de euro, tu il “jegmanesti” de 700 ron/luna…, dupa 5 ani ti se dubleaza salarul…, dupa 15 ani mai primesti ceva…, intre timp nu mai umbli cu tramvaiul ca ti-ai luat un Logan, si astea datorita “invataturilor” date de parinti la o varsta de 7-8 ani la care nu gandeai, nu aveai planuri d viitor, nici ei probabil, in afara sa te vada crescut si “realizat” ca in randurile d mai sus, si te trezesti la 60 ani ca ai 14 boli, pensie mizera, un apartament si aceleasi planuri pentru copii tai cum ai avut si tu de la parintii tai. Continua sa faci ceea ce ai facut pana acum si vei continua sa ai ceea ce ai avut pana acum.
Mai…fostE31, tu te-ai inecat ca tiganu la mal. Mai aveai un pic si te calificai pemtru nivelul 1 in e31 si vedeai cum iti vin bani. Aveai o echipa, puteai incepe afacerea cu internetu (daca ai aflat de ea, au inceput sa se faca bani nu numai din inscrieri
Sincer, iti urez succes in viata. Oricare ar fi ea.
ii rog ceva pe aia care sunt in e31 si inca cred in mos craciun (adica sunteti convinsi ca o sa va umpleti de bani din e31; e o metafora
). si anume sa spuneti toti de cat timp sunteti in e31 si cu cat ati iesit profit. adica scazand cei 139 lei + banii dati pe carti( din cate am inteles cam 80 lei). cat ati castigat voi pana acuma. si nu mintiti. va rog io. sa lasam cifrele sa vorbeasca. ii clar ca toti sunteti la nivelul 1 ca nici unul nu vorbiti de alte nivele, ca si cum nivelu’ 1 ar fi singurul existent.
@ady, exemplul pe care l-ai dat nu-i elocvent, fiindca si directorul scolii si tu, ca profesor, sunteti amandoi bugetari, adica amandoi sunteti “fraieri” care lucreaza pentru stat. el are salariu mai mare fiindca are vechime si functie mai mare.
@Mihail.l2 apropo de “smecherii destepti si faliti”, care suntem noi. tu, fraiere prost si falit, cat castigi? si nu ne compara cu tine, cel putin pe mine nu, fiindca pun pariu ca castig intr-o seara de poker mai mult decat castigi tu in trei luni de lins curu altora ca sa-i bagi in “echipa” ta. tu, sunt convins ca ai buzunarele mai pline cu aer decat mine. si nu pune la socoteala banii primiti de la mamica, fiindca sunt la fel de convins ca aia este cea mai stabila sursa de venit a ta.
acuma sa vorbim la modul general. imi place cum toti dati exact aceleasi procente, aceleasi exemple si chestia aia cu “fapte, nu vorbe” si cum toti sunteti convinsi ca o sa va cumparati masini luxoase si alte tampenii din banii de la e31. toti spuneti aceleasi chestii, dar nici unul nu veniti cu dovezi concrete. toti credeti si citati aici exact ce v-au spus cei din e31. si spun asta fiindca exact aceleasi chestii le-am auzit si de la ala care a vrut sa ma bage pe mine in e31. voi toti sunteti niste victime indoctrinate, care viseaza sa se imbogateasca din chestia asta si se cred aia smecheri si destepti care nu-s in stare sa gandeasca singuri si cred in totalitate absolut tot ce le-au zis aia de la prezentare si seminarii. toti credeti ca e31 este sistem MLM, dar nici unul habar n-aveti ce-i ala MLM. aveti impresia doar, fiindca va bazati exclusiv pe ce v-au spus aia. voi, toti 95% din e31, sunteti fraierii care baga bani multi in buzunarul celor 5% din varful piramidei, fiinda ei sunt aia care se imbogatesc, nu voi care castigati 1 milion in 4-5 luni si aveti impresia ca aia sunt bani si va amagiti ca “asta-i doar inceputul in viitor o sa fiu mai bogat ca donald trump”. o sa va convingeti singuri.
P.S. povestiti-ne si cum e in nivelul 2, daca ati ajuns vreunul acolo.
ok gigi hai sa iti dau un alt exemplu…te inscrii la firma avon sa le vinzi produsele. Seful tau ce face? te fraiereste pe tine cu o suma de bani, iar tu cad vezi banii imediat te duci sa ii fraieresti pe altii sa iti cumpere un parfum cu 50 ron. Daca ar lega 500 de euro cu o ata si i-ar trage spre el, ai merge dupa banii astia ca un caine. Nu intelegi, asta ar face seful tau daca ai fi la avon, iti dau cu banii pe la nas, si tu fugi dupa ei. De ce? pentru ca el este destept si nu munceste pentru bani, face banii sa munceasca pentru el. am dat doar un exemplu dar exista mii si mii de exemple.
deci fratilor… mor de ras aici…. offf Doamne Doamne… ce ratangii sunteti… roboti roboti roboti… sunteti ca niste papagali… repetati dupa stapan… Doamne… mie nu imi vine sa cred… ficare pro e31 intrati si va dati cu parerea lu’ calin…:))) eu rad sa ma pis pe mine… iar tu ady pentru cine te strofoci sa explici aici… vorbesti aiurea… nici macar tu nu intelegi ce zici…
sincer, nu credeam ca imi raspunzi
). oricum ideea e pusa total gresit si nu ai deloc dreptate. prin asta demonstrezi ca habar n-ai cum functioneaza lumea din jurul tau. la o firma, oricare ar fi ea, nu esti fraierit, ci ti se spune de la inceput ce ai de facut si cat castigi pe luna. stii de la inceput ca lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana si iei 10 mil pe luna, de exemplu. si cu ce esti fraierit? tu te duci acolo fiindca ai nevoie de o sursa stabila si cat de cat asigurata de bani, nu vine cineva la tine si-ti spune ca o sa te imbogatesti usor si repede. si intr-o firma nu-ti cere nimeni bani ca sa intri. voi la e31 sunteti fraieriti. vi se spune ca o sa castigati o gramada de bani din incheiat asigurari, ca vine reforma asigurarilor (de parca reforma ar incepe brusc si subit) si la inceput vi se spune ca din asta o sa castigati o gramada de bani. dupa aia aflati ca de fapt banii ii castigati din fraieritul altor persoane vanzandu-le aceleasi vise. apropo, si voua v-au dat exemplul ala cu ceva pusti de 16 ani care a castigat din extraordinarul sistem de “afaceri” (ma umfla rasul) 150 de milioane (sau cat) in 6 luni? ca ala care a vrut sa ma bage pe mine tot imi zicea de ala si ca si el o sa fie la fel in 6 luni. deja e de vreo 5 si deabia si-a recuperat banii. ii vad pe aia care sunt in e31 cum se milogesc de fiecare sa intre la ei in “echipa” sa mai castige 20 lei. si aia care sunt in nivelul 1. voi sunteti cainii care fugiti dupa banii care vi s-au promis cand ati intrat nu aia care muncesc la firme, la stat, etc.
Problema celor care sunt intr-o retea de genul E31 este ca isi vor pierde prietenii. Cunosc pe cineva (ruda) intr-o astfel de retea, a devenit atat de insistent si enervant cu reteaua lui incat a ajuns sa fie ocolit de prieteni si rude. Daca isi revedea un prieten dupa o perioada mai lunga, in loc sa stea si ei de vorba, cel intalnit trebuia sa-i asculte astuia tampeniile despre E51.
Treaba este simpla, daca vrei sa ai succes in E31 trebuie sa iti stresezi prietenii, cu cat esti mai nesimtit ai mai mult succes, cu cat esti mai stresant ai mai mult succes, cu cat esti mai porc si promiti marea cu sare desi nici tu nu o ai, vei avea mai mult succes.
Daca esti om cu obraz, vrei sa ramai respectat de catre cei din jur, vrei sa te distrezi si sa te duci la meciuri cu prietenii sa vedeti meciul NU sa-l vezi ca pe o ocazie sa stai langa X in tribuna si sa-i impui capul cu MLM, vrei sa ti se raspunda la telefon cand suni un amic, nu ai nici o sansa sa reusesti in E31.
Sa reusesti in E51 trebuie sa renunti la viata de acum, sa renunti la distractia naturala, la omenie, la prieteni. Nu fi suparat, la seminariile platite de tine vei fi invatat ca de fapt viata asta este cea adevarata si cea a prietenilor tai care nu fac parte din reteaua E31 nici macar nu merita traita.
foarte bine spus, bravo:)
cel mai adevarat raspuns
excelent!